Marea Unire de la 1918. (Studiu de caz: Unirea Basarabiei cu România) | history.md

Marea Unire de la 1918. (Studiu de caz: Unirea Basarabiei cu România)

 

TEMA: Studiu de caz: Unirea Basarabiei cu România la 1918

Pe 1 decembrie 2017 se împlinesc 99 de ani de la Marea Unire a românilor, când provinciile istorice românești: Basarabia, Bucovina și Transilvania s-au unit cu Patria Mamă.

Astăzi, când pentru a camufla problemele reale ale Republicii Moldova (de la corupție și furtul unui miliard până la discursurile înalților demnitari ai țării care vorbesc ca la ușa cortului), se pun în discuție teme prin care se încearcă dezbinarea poporului pe criterii etnice, lingvistice, teritoriale.

În ajunul acestei sărbători a românilor de pretutindeni voi explica celora, care încă mai au nevoie, că unirea Basarabiei cu România la 1918 a fost un act istoric de o importanță majoră și absolut legal și nu o ocupație românească, cum știu alții.

  • În 1916 România a intrat în I Război Mondial de partea Antantei având ca scop desăvârșirea unității naționale. La acel moment Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș erau anexate de Ungaria, Bucovina de Austria, iar Basarabia, încă de la 1812, prin șiretlicuri și fără nici un drept fusese anexată de către Rusia.
  • În timpul primei conflagrații mondiale, în Rusia țaristă începe  revoluția bolșevică în frunte cu Lenin, care pentru a obține susținerea maselor a promis scoaterea Rusiei din război, rezolvarea problemei agrare și oferirea tuturor națiunilor din imperiu dreptul la autodeterminare.
  • Deja la 2 martie 1917, în Basarabia începe un avânt al mișcării naționale: apar partide politice ca Partidul Progresist Moldovenesc, Partidul Național Moldovenesc, Partidul Țărănesc, se întrunesc adunări și congrese ale profesorilor, studenților, preoților, militarilor basarabeni. Toate aceste forțe în programele lor politice și în cuvântările rostite înaintau aceleași cerințe: o cât mai largă autonomie pentru Basarabia, introducerea limbii materne și utilizarea ei în toate sferele de activitate, naționalizarea oștirilor moldovenești, autocefalia Bisericii din Basarabia și crearea Sfatului Țării ca adunare reprezentativă a țării. Ștefan Ciobanu în lucrarea sa “Unirea Basarabiei. Studii și documente cu privire la mișcarea națională în Basarabia în anii 1917-1918”, care a apărut la București în 1929 scria că “punctele principale ale Partidului Național Moldovenesc nu se deosebesc de cerințele pe care le formulau alte naționalități din Rusia”.

Remarcă: în aceste programe limba este numită  “maternă” sau “moldovenească”, și pentru că astăzi mulți demnitari nu știu cum se numește limba statului pe care îl conduc, cei din 1917 știau că “... N-avem două limbi și două literaturi, ci numai una, aceeași cu cea de peste Prut. Aceasta se știe din capul locului, ca să nu mai vorbim degeaba” (din cuvântarea rostită la I Congres al învățătorilor moldoveni din Basarabia care a avut loc la 25-28 mai 1917). Nu este o rușine să te numești moldovean din Basarabia sau Republica Moldova așa cum nu este o rușine să te numești maramureșean din Ardeal sau România.

  • La 21 noiembrie 1917 își va începe activitatea Sfatul Țării ca organ reprezentativ, legislativ suprem al Basarabiei și a teritoriilor din stânga Nistrului, în frunte cu Ion Inculeț.
  • Folosindu-se de dreptul popoarelor la autodeterminare care vehicula în Rusia, la 2 decembrie 1917, Sfatul Țării proclamă Republica Populară Democratică Moldovenească în componența Federației Ruse. Consolidarea republicii va întâmpina greutăți pentru că între timp, Lenin a semnat Tratatul de la Brest-Litovsk (3 martie 1918) care marca ieșirea Rusiei din prima conflagrație mondială astfel că soldații ruși care părăseau frontul se retrăgeau prin Basarabia, peste Nistru într-o debandadă totală (jefuiau, prădau, incitau țăranii la nesupunere, la incendierea conacelor boierești și acapararea pământurilor acestora). S-a ajuns și la acte de teroare victime ale cărora au devenit și militanții mișcării naționale Simion Murafa și Andrei Hodorogea.
  • Pentru a pune capăt dezmățului, Sfatul Țării și Consiliul Directorilor (guvernul) au solicitat intervenția guvernului român. La 13 ianuarie 1918, cele două divizii românești trecuseră Prutul.

Remarcă: la întrebarea dacă avea Sfatul Țării și Consiliul Directorilor dreptul de a apela la ajutor din afara țării, răspunsul ar fi fără echivoc DA, pentru că erau organele reprezentative, legislative supreme ale Basarabiei. Astăzi, Parlamentul și Guvernul Republicii Moldova, pot cere ajutor militar unei alte țări, dacă statul este în pericol.

  • Imediat, autoritățile bolșevice au întrerupt relațiile diplomatice cu România și au sechestrat tezaurul acesteia care îi fusese încredințat pentru păstrare în 1917. Mai mult, în ianuarie 1918 Ucraina și-a declarat independența și revendica pretenții asupra teritoriului Basarabiei. Drept rezultat, Sfatul Țării la 23/24 ianuarie 1918 proclamă independența Republicii Democratice Moldovenești și separarea ei de Republica Federativă Rusă, iar la 27 martie 1918, fiind conștienți că în asemenea condiții (I Război Mondial, amenințările din partea Ucrainei, ostilitatea bolșevicilor) un stat mic, nou creat, avea șanse minime de existență, dacă nu s-ar fi unit cu Patria Mamă, Sfatul Țării, a votat cu 86 voturi pro și 3 împotrivă - Unirea Basarabiei cu România (cu anumite condiții).

Remarcă: Deși inițial această Unire a fost condiționată (să fie păstrat Sfatul Țării și autonomia Basarabiei, realizarea reformei agrare, asigurarea drepturilor democratice, respectarea drepturilor minorităților ș.a.), fiind siguri că România va asigura Basarabenilor un regim democratic și mai mult de atât, Sfatul Țării a votat la 27 noiembrie - Unirea necondiționată și pentru totdeauna a Basarabiei cu România.

  • Această Unire a fost susținută și de reprezentanții Marilor Puteri (Marea Britanie, S.U.A., Franța). Ministrul Franței Charles de Beaupoil, conte de Saint-Aulaire îi recomanda lui Ion Inculeț - “Faceți Unirea cât mai repede. Nimeni nu se va găsi printre aliați, care să nu sprijine acest început al înfăptuirii României Mari”.
  • La 22 aprilie 1918 regele Ferdinand I semna Înaltul Decret Regal, numărul 842 prin care promulga Actul Unirii Basarabiei cu România și despre care ar fi spus că este un vis frumos devenit realitate.
  • Înflăcărați de curajul și izbânda basarabenilor, dar și pentru că se confruntau cu aceleași probleme, Bucovina (15/28 noiembrie 1918) și Transilvania (1 decembrie 1918) au votat Unirea pe vecie cu România.

Despre însemnătatea acestei Uniri pentru Basarabia ne spune evoluția economică, socială și politică a acesteia în perioada interbelică (History.md - România în perioada interbelică). Mai mult, unii cercetători subliniază rolul Basarabiei în desăvârșirea integrității teritoriale a României. De exemplu, Anton Mărgărit scrie că “fără dorința, voința și energia basarabenilor, această unire ar fi fost imposibilă”. Poate exagerat, însă fiind basarabeancă mă bucur că basarabenii au dat tonul Marii Uniri, dar îmi pare rău că astăzi, această filă de glorie din istoria poporului nostru a ajuns să fie folosită pentru a crea ură între oameni. Politicienii pot să schimbe multe, dar ei astăzi sunt, mâine, nu, cultura și tradițiile însă, sunt eterne. Avem aceeași limbă, trecut, strămoși,  tradiții, domnitori și poeți și chiar aceleași răni sângerânde.