Germania în perioada interbelică

Pactul Molotov-Ribbentrop
Primul Război Mondial (1914-1918)
Conferinţa de la Paris şi noua ordine internaţională


După I război mondial
Germania a fost învinsă în Primul Război Mondial. Țările învingătoare au semnat cu ea tratatul de pace, la Versailles, Franța. Prevederile acestui tratat de pace au fost umilitoare pentru Germania și urmăreau distrugerea ei (lucru dorit în mod special de Franța).

După război, Germania încetează a mai fi un imperiu și își începe existența Republica de la Weimar, care conform noii Constituții avea 17 landuri, un Parlament bicameral și un președinte ales pentru 7 ani. Această Constituție însă, avea un punct slab și anume acela că în caz de situație excepțională, președintele poate suspenda Constituția și își poate asuma putere dictatorială. Republica de la Weimar mai era numită și ”Republică fără republicani” pentru că partidele politice considerau că regimul republican e ceva străin, impus din exterior. 

În anii 1920, în Germania au loc schimbări radicale politice și economice. Vor apărea partide de extremă dreaptă (Partidul Nazist) care promovau o politică antirepublicană, antisemită și reacționară. În timpul Republicii de la Weimar au avut loc mai multe crize politice, cea mai cunoscută fiind ”Puciul de la berărie”, în urma căruia Hitler a fost arestat, iar în închisoare a scris lucrarea ”Mein Kampf” în care spunea că ”numai forța domină și ea este prima lege”.

Politica Internă

Din punct de vedere economic, imediat după război Germania a cunoscut o criză economică gravă, care a dus și la o inflație de proporții. Plus la toate trebuia să plătească reparații de război în sumă de 132 miliarde mărci aur. 

În 1924 în ajutorul economiei germane au venit investițiile anglo-americane - așa-numitul Plan Dawes, care a fost completat în 1929 cu Planul Young. Investițiile date au ajutat Germania să își refacă economia și chiar să lanseze un vast program de construcții moderne, dezvoltare a industriei chimice, industriei grele, constructoarea de mașini ș.a. Astfel, datorită acestor investiții, Germania a reușit să-și revină și să înceapă plata reparațiilor de război. 

În 1932, absolut legal, la putere a venit Partidul Național Socialist Muncitoresc în frunte cu Hitler. În 1933 Hitler este numit cancelar al Germaniei. Va folosi punctul slab al Constituției de la Weimar și își va asuma puteri dictatoriale. În acest scop au fost create poliția politică GESTAPO, trupele SS, iar tineretul a fost înregimentat (Tineretul Hitlerist). Evreii, polonezii, rușii au devenit ținte ale propagandei naziste. Se promova ura față de democrație și comunism, dar se elogia violența, războiul și cultul personalității. Rasismul, mai ales în componenta sa antisemitism (ura împotriva evreilor), era o trăsătură distinctivă a nazismului german. 

Cu toate acestea, țările europene încercau să integreze Germania în comunitatea internațională: au primit-o în Liga Națiunilor, iar în 1936, Berlinul a fost ales ca loc pentru Jocurile Olimpice din acel an. Cu toate că în Germania la acel moment rasismul, antisemitismul, violența luau avânt, publicul german la Jocurile Olimpice din Berlin ovaționau numele campionului american de culoare Jesse Owens, care a câștigat 4 medalii de aur.

Politica externă

Politica externă a Germaniei după primul război mondial a devenit din ce în ce mai agresivă. Chiar de la început, pentru a ieși din izolarea politică și-a căutat aliați. I-a găsit în URSS, Italia fascistă și Japonia militaristă. Deși a fost admisă în Liga Națiunilor și a semnat Pactul Briand-Kellogg (a căror scop era păstrarea păcii în lume), în secret Germania hitleristă se pregătea de război. Mai întâi a ocupat zona Renană, apoi și-a alipit Austria (Anschluss), a reușit să convingă Franța și Anglia să ocupe Cehoslovacia (Cârdășia de la Munchen), ca în anul următor să împartă în secret Europa între Germania și URSS prin semnarea Pactului Molotov-Ribbentrop și a Protocolului Adițional Secret și mai ales, să se înțeleagă cu Stalin să înceapă la 1 septembrie 1939 un atac simultan asupra Poloniei.

Astfel, politica conciliatoristă a țărilor europene (de ai face cedări lui Hitler numai ca acesta să nu înceapă un nou război, pentru care ele nu erau pregătite) a suferit eșec. Liga Națiunilor nu și-a atins scopul. Peste doar 20 de ani de la finisarea Primului Război Mondial, s-a început cel de-al Doilea Război Mondial.